Transnistria. Un cuvânt greu de pronunțat din prima, și un loc despre care puțini au auzit înainte să ajungă acolo. Oficial, e parte din Moldova. În realitate, e o țară separată, cu propriul steag, propria monedă, propria armată, și pe care nu o recunoaște niciun stat din lume.
O capitală rămasă în anii optzeci
Granița nu arată ca o graniță obișnuită. Nu ți se ștampilează pașaportul, în schimb primești o hârtiuță, un card de migrație pe care trebuie să-l păstrezi până la plecare. De o parte a acestei linii invizibile se termină Moldova de azi, de cealaltă parte începe un loc unde timpul sovietic parcă s-a oprit. Lenin stă încă în piețe, secera și ciocanul flutură pe un steag care nu s-a mai păstrat nicăieri altundeva în lumea asta în această formă, troleibuze construite în perioada sovietică circulă și acum pe traseele lor.
Tiraspol, capitala, arată ca un decor de film din anii optzeci, doar că e real. Oamenii de aici trăiesc o viață obișnuită, merg la muncă, se plimbă cu copiii prin parcuri, totul pe fundalul unor monumente și lozinci care în restul lumii au devenit demult istorie. Cardurile Visa și Mastercard nu funcționează deloc aici, un detaliu mic, dar grăitor, despre cât de mult acest loc trăiește după propriile reguli.
Cetatea unui sultan și mănăstirea refugiaților
Tighina, orașul vecin, ascunde o cetate construită în 1538 la ordinul lui Suleiman Magnificul. Aproape două secole mai târziu, în aceleași ziduri s-a refugiat regele suedez Carol al XII-lea după înfrângerea de la Poltava. Cetatea stă și azi pe malul Nistrului, și oricine poate intra.
Puțin mai încolo se află Mănăstirea Noul Neamț, întemeiată de călugări care au fugit din România la mijlocul secolului al XIX-lea. Puterea sovietică a închis-o și a transformat-o în spital, dar în 1989 mănăstirea s-a redeschis, iar astăzi călugării de acolo fac vin și cultivă legume, la fel cum făceau cu mult înainte de orice graniță sau steag.
Cum ajungi de la castel
Din zona în care se află Castel Unghern, spre Transnistria de obicei nu se merge pe drumul folosit de turiștii din Chișinău prin Tighina. Mai aproape și mai comod e trecerea prin Dubăsari, chiar dinspre Orhei, un traseu la care aproape nimeni dintre cei care ajung la Chișinău nu se gândește.
Întoarcerea de acolo pare ciudată. Transnistria a rămas în secolul douăzeci, cu toată istoria, lozincile și monumentele ei. În schimb, zona din jurul castelului pare înghețată într-un timp mult mai vechi, liniștit și aproape imperceptibil pe fundalul acelei greutăți sovietice. O singură zi arată două opriri complet diferite în timp, și amândouă se află la o oră distanță una de alta.